Amintiri din comunism

Fotografia postată de Nicolae Coman.

22 de cuvinte dintr-o lume dispărută

 

1. Peretele dinspre nord de la apartamentul nostru facea igrasie. Pana cand a facut tata rost de polistiren si l-a izolat. Cu toata izolatia iarna erau 13-14 grade (termometrul era un turn al Kremlinului, din plastic alb). Dormeam cu doua plapumi si 2 pulovere.

2. In camara locuia zana bananelor. Daca eram cuminti ne dadea cate o banana.

3. Matusa lucra la Alimentara, revizor. Din cand in cand reusea sa plaseze o comanda la Casa de Comenzi. Dupa cateva saptamani venea la noi cu un pachet. Intotdeauna inauntru erau si bomboane cubaneze. Preferatele mele erau cele cu menta. Niciodata nu am supt una pana la capat, intotdeauna le spargeam in dinti. La fel fac si acum. Nu am rabdare.

4. Cada noastra era plina intotdeauna cu apa. Nu se stia cand se lua si aveai nevoie sa speli ceva sau sa cureti wc-ul. La fel, toata lumea avea o lampa acasa. La care uneori ne faceam temele. Era preferata versiunea cu o oglinjoara rotunda in spate, dadea mai multa lumina.

5. Mamele se sculau de sarbatori la ora 3 sa faca cozonacul, atunci erau cat de cat gaze. Dura 3-4 ore pana sa se coaca. De aceea in anii ’90, cand au inceput sa mearga gazele bine, toti cozonacii erau cam arsi (sau macar mai uscati, asa). Toti erau obisnuiti cu timpii de coacere dinainte.

5. Cu cateva zile inainte de 22 decembrie 1989 ne-a venit notificarea ca pe 24 sa ne prezentam sa ne luam televizorul color. Cromatic. Se faceau liste de asteptare. Asteptai un an doi la televizor, 4-5 ani la masina. Le plateai si nu erau deloc ieftine. Raportat la puterea de cumparare de acum as zice ca erau cam dublu.
Am mers cu tata sa luam televizorul de la Magazinul Victoria, cu Olcitul nostru. Afara tot se tragea, dar noi nu puteam sa pierdem ocazia.

Careul de la școală. Scosul copiilor de 7-8 ani care „greșiseră” în față în timp ce toți ceilalți strigă „Rușine!”

 

Șefa de careu: tovarășa Ghiță, enormă – intra pe ușă într-o dungă – și rea („bate cu linia la palmă”), responsabilă cu propaganda comunistă pe școală.

 

Cand primeam de pe undeva o bomboana învelită in staniol argintiu sau auriu, îndreptam si strângeam “staniolurile” pentru colecție si pentru a arăta si ma mândri la alți copii ce bomboane am mâncat 🙁

Da, da, le indreptam cu margine unei monede! Phiew, ce flash back!

Făceam globuri „arici” din colecția de stanioluri de la bomboane.

 

 

Mergeam la film in sat, se lua curentul. Plecam o ora acasă, era frig in sala, apoi ne întorceam sa vedem continuarea, când venea curentul.

 

Prin noiembrie ’89 ne-a venit masina – adica scrisoarea ca sa ne ducem sa ne ridicam masina. Nu mai stiu cand se inscrisesera ai mei pe lista (cu multi ani inainte), dar stiu ca intai s-au inscris la Trabant (masina buna, nemteasca). Dupa o vreme au primit ai mei scrisoare ca nu se mai importa Trabant. S-au transferat la Skoda (buni cehii, au avut industrie de dinainte de razboi). Alta scrisoare ca nu se mai importa nici Skode. Aia e, luam Dacie, a hotarat mama. Tata n-a vrut sa auda (francezii nu sunt buni de nimic la masini, ca a avut taica-su Citroen inainte de razboi si mereu il repara). In fine, mama nu l-a ascultat, dar nu i-a zis nimic, tata s-a socat cand a venit scrisoarea in ’89 (asta e motiv de divort! au venit prieteni de familie sa il potoleasca). Hai la ales masina – tata refuza, mama se roaga de un var. Oricum nimeni n-avea carnet, varul asta se ofera sa si aduca masina pana in fata blocului sa stea sub prelata pana isi ia mama carnet. Eu asteptam cu sufletul la gura: in sfarsit, vom avea si noi masina, vom merge la Sinaia de 1 mai si la Cernica de 23 august (ei, da, ce altceva sa faci cu masina, cand se circula din doua in doua duminici si asteptai cu orele la benzina?). Vine mama acasa dezamagita de la magazinul de Dacii: n-am prins azi, mai merg saptamana viitoare. Si tot asa de cateva ori. In sfarsit, „prinde” una, varul e de acord, asta e masina noastra, e buna, ca e refuzata la export Ungaria! Oare intelege cineva din cei tineri ironia amara a acestor cuvinte?! Durerea, disperarea, asteptarea, dezamagirea de atunci? Fericirea imediat dupa revolutie, ca bine ca am luat-o si pe asta atunci, ca cei care n-au apucat, si-au pierdut toti banii in inflatia de dupa…

 

Telefonul fix la cuplaj, plateai impulsuri. Un apel interuban era un eveniment in familie.
– O capota de Dacie ridicata duminica in spatele blocului era echivalentul dispenserului de apa la corporatii.
– Ambalajele frumoase de produse refolosite pentru depozitare (cutii de ness, de cafea, de bomboane etc)
– Operatiunea de „antifonat” masina in primul an de la achizitie. Dacii ridicate pe lat si date cu grund sau cu ce dracu de porcarie se mazgaleau pe dedesubt.
– Galeata de gunoi. Fara saci de gunoi, evident, cu cate un ziar pus pe fund pentru cei mai gospodari. Se ducea in slapi si maiou la tomberonul de la bloc.
– Umplutul sifoanelor la masinaria aia fascinanta cu curele, pistoane si cadrane, una dintre putinele cozi unde aveai ceva de vazut.

 

 

Pana la frigul din case, in anii 80, mie mi-au arestat tatal, in 1968, februarie, aveam 3 ani si jumatate, si l-au condamnat la inchisoare, pentru delapidare. Era economist principal la TCIAZ. Secretarul de partid si inginerul sef furau materiale de pe santiere. Cand s-a descoperit au dat vina pe economistul sef, care era un evreu acolo, fara importanta. A iesit in august 1972 cu AVC. A mai trait inca 6 ani. A murit pe 8 august 1972, la al III-lea AVC. Aveam 14 ani fara 3 saptamani. In 1983 am incercat sa ma inscriu la facutatea de drept. M-am dus si-am completat o declaratie care stabilea daca esti apt pentru acea facultate. Unele intrebari erau – aveti rude de gradul unu care au fost inchise sau aveti rude in strainatate? (Normal ca aveam rude, ca familia plecase in 1950-51 in Eretz Israel. M-au respins. Si, de aici, o viata de chin, ca muncitor, in fabrica, 3 schimburi, terminata cu un infarct la 33 de ani, in 1997. Sa ne aducem aminte despre comunism. Prima coada la carne am vazut-o la alimentara de la subsolul magazinului Unirea in septembrie 1977. Banane? Erau 16 lei kg si, cand gaseam, se mai bagau la chioscul de la clubul T5, din Turturele, luam 2 kg si le mancam pe toate, asa verzi cum erau, in urmatoarele 5 minute. Frigul? Ma culcam, seara, sub 2 plapumi si cu caciula pe cap (aveam 22-24 de ani) si ma trezeam, dimineata, in aceeasi pozitie, nemiscat, pentru ca ar fi fost prea frig sa ma misc. Aveam maxim 13 grade in casa. Stateam, in preajma Craciunului, cu mama, la coada la carne, de obicei in Amzei, cate 3 zile si 3 nopti.

 

La noi nu era frig, aveam soba pe gaz in casa 😀. In schimb apa calda aveam 2 ore pe săptămâna și nu chiar in fiecare săptămâna, deci normalul pentru noi era ligheanul, nu cada.

 

Și la școală îmi amintesc ca înghețam iarna. Mergeam la școală cu o salopeta de ski și preferam sa nu ma duc deloc la toaleta pt ca acolo era și mai frig, cam ca afara asa. Era crâncen sa dai jos salopeta. Scriam în clasa cu mănuși în mâini. Îmi făcuse mama mănuși cu partea pentru degete, tăiata. La fel le făceam și acasă, la lumina lămpii de gaz ci mănușile fără partea pentru degete. Avea mama niște cazane uriașe în care încălzea apa când erau gaze și turna în cada ca sa ma spele. Și mama și bunica. Nu știu de unde aveau atâta putere sa care cazanele alea prin toată casa pana la baie 🙁 era bine pt ca numai atunci ma mai încălzeam. În 1988 a făcut bunica o soba cu gaz în casa. Multi au făcut pt ca nu se mai putea. Eu eram veșnic bolnava, am avut o infecție în gat pana la trei ani când au scos amigdalele. Infecția s-a mutat la plămâni. Erau puține zilele în care nu aveam febra. Tatăl soțului mea a făcut o soba și el pt ca se născuse sora soțului și era prea frig iarna pt nou născut. S-a asfixiat în casa cu monoxid de carbon. Se pare ca uitase aerisirea închisă. Soțul avea 10 ani. Sora câteva luni. Nu mai spun de amintirile cu oameni care se băteau pe faina la cozi infernale. De dimineață de la trei patru pleca bunica, în frig iarna. Vara era mai bine, mergeam și eu la coada. Super comunism…

 

Ah și îmi amintesc ca noi aveam balconul închis pt ca dădea spre nord și iarna bătea vântul în toată casa pt ca lemnaria geamurilor dinăuntru era foarte prost făcută, deși era bloc nou. A dat ordin tovarășu sa fie toate balcoanele deschise pt ca strica arhitectura blocurilor. Și toți am fost nevoiți sa dam jos geamurile. Au făcut ai mei al treilea rand de geamuri la sufragerie – care dădeau direct în balcon. Altfel ne flutura parul în cap și nu sE putea sta….

 

 

+ inghetat ore intregi la cozi la butelii.
+ cautat paine la peste 5 magazine de pe soseaua Giurgiului
+ cozi imense la faina, zahar, carne, ore in sir pierdute si 75% sanse sa se termine marfa cu cateva persoane in fata ta.
+ butoi de 100L benzina in pivnita! ca sa nu pierzi ratia
+ instalatie improvizata cu baterii auto pentru cand cadea curentul
+ sunetul infernal pe care il facea CET SUD pe la 9-10 noaptea. Sau asa ni se spunea…
+ persecutie si interogatoriu pentru ca unchiul a vrut o viata mai buna si a fugit in US
+ … 🙁