Cum aţi petrecut de cutremur?

Fotografia postată de Nicolae Coman.

Cutremurul din 28 octombrie 2018 a avut loc chiar în dimineaţa trecerii la orarul de iarnă şi chiar în ziua când Liviu Dragnea împlineşte 56 de ani.

Toate aceste coincidenţe nu au fost scutite de ironia internauţilor. Iată câteva din postările acide sau inteligente ale acestora (formulările le aparţin, am mai efectuat doar unele mici corectări şi adaptări şi am introdus linkuri în text pentru a explica unele noţiuni sau a reaminti ştirile la care se face aluzie):



😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊


Din fericire, cutremurul e la genul neutru. Dacă era la feminin, dădea niște replici usturătoare…

Să ne fie ruşine tuturor celor care am dormit la acest eveniment de 5,8 gr.Richter 🙁
Sunt foarte supărat, nu s-a simţit nimic aici 🙁 chiar voiam să sărbătoresc cutremurul ăsta.

5,8 faţă de 7,6 in ’77; cam de 80-90 de ori MAI MIC ! Ca să ştim cum stăm !
Scara este logaritmică în baza zece, …o unitate este echivalentă cu de 10 ori (!). Magnitudinea unui cutremur este exprimată prin măsurarea energiei seismice din focar, care e într-adevăr făcută pe o scara logaritmică zecimală, intensitatea cutremurului face referire la efecte. De la grad la grad (Richter) efectele si distrugerile cresc de 100 de ori.

Vine cutremurul, la 3:38, dar Ministrul Cercetării doarme buștean.
Pe la 4:10 se trezește și se uită la smartphone.
Ora 4 devenise deja ora 3, pe ecranul smartphone-ului ora era 3:10, iar mai jos trona știrea: „Cutremur la 3.38”.
E clar, vin din viitor, se gândi Ministrul Cercetării.

Au răsărit seminţele date de Veorica Papei.

Fotografia postată de Nicolae Coman.

— Dacă „ora 4 a devenit ora 3”, iar cutremurul a fost la 3:38, la care oră 3:38 a fost?
— Ora de vară! Pentru că a mai urmat un 3:38, ora de iarnă!

— Ați văzut dacă a fost Doamna Prim Ministru ieri s-a rugat pentru noi nu am pățit nimic.
— Nici o rugăciune nu ne salvează de boli, sărăcie, cutremure..

A fost un fâs. Ar trebui sa sperăm la un cutremur politic.

Pământul s-a cutremurat de la duduitul economiei româneşti.

Cutremurul din 28 octombrie 2018 a fost anuntat cu acurateţe din 15 august. Poate cineva sa explice asta? (de fapt e fake news)
”Cutremur 28 mai 2018. Cutremurul de AZI a fost ANTICIPAT cu două luni înainte: „Pe 28 octombrie va fi un CUTREMUR de peste 5,2 grade!””
”Cum a “prezis” pe 15 august Seismic Center cutremurul de 5.8 grade din 28 octombrie ?”
”Cutremur de mare intensitate, în zona Vrancea, așteptat în orice moment: “Ne aflăm exact în epicentrul seismelor””
Metoda: Se pun zilnic cu o setare de blind, să nu se vadă în timeline. Când vine cutremur… au deja “stirea” şi o fac vizibilă.

Asta n-a fost cutremur,s-a întîmplat când dădeau ceasurile inapoi .🤔

Halloween 🎃-ul de România a zis că dacă nu vă speriați de costumații, speriați-vă de ăsta.

Acum, am scos un cârnat din frigider și aștept liniștit! Îl ţin strâns în mână ca în caz de alt cutremur, acest lucru poate ajuta câinilor dresaţi să mă găsească mai uşor.

Aştia când or mutat ora, or mutat și pământu’ ghin loc?! Cre’ ca l-o scos ghin țâțâni, nu alta, ca tare s-o mai enervat, saracu’! L-or fi sculat ghin somn și pă iel. Niii, mă!

Am simțit că în România au început să se miște lucrurile. [altă variantă:] Hai că e prima dată în mandatul lui Iohannis când se mișcă lucrurile în țară…

În aceasta noapte trecem de la băutura de vara (berea), la băutura de iarna (ţuica).

Acest cutremur a fost provocat de statul paralel sau Soros?! În programul de guvernare PSD m-am uitat și nu era!

Cică e ziua lui Dragnea și nici pământul nu îl mai suportă.

— Ca să nu mai sperii toată România, am decis să nu mai fac sex…
— Bravo, oricum nu s-a simțit. Ești domol; s-a cutremurat mai puţin.

Viorica Dăncilă: “A fost cutremur și la blocul meu, nu doar la scara Richter”

Ăştia nu au prins bine clopotniţa de la Catedrala Mântuirii.

Umblă vorba pe FB. N-a fost cutremur. A cazut Alina Mungiu Pippidi din pat. Aşa e, la tonele de şunci pe care le are, suntem norocosi ca am scapat doar cu 5,8.
Unii cârcotași zic că a căzut din buzunar portofelul lui Dragnea sau al lui Ţiriac sau i-a cazut ghiulul lui Soros!
Sau poate a căzut Veorika pe gânduri…

Viorica Dăncilă: “A fost cutremur și la blocul meu, nu doar la scara Richter”.

Cine e dom’le Rihtăr ăsta? De ce numai el are cutremur (doar pe scara lui) și noi ăștialalți nu? Ce, nu merităm?

 

Mercalli, Richter și Kelvin se jucau în fața blocului și cam făceau gălăgie.
De la un balcon, mă-sa lui Celsius se porni să-i certe:
– Copii, hai, gata, fiecare la scara lui! [Întrebare: Pe Fahrenheit l-au trimis dupa ţigări?]

Daca tocmai s-a dat ora înapoi, înseamnă că se repetă cutremurul în 30 de minute? Întreb ca să ştiu dacă mă mai culc.

Cutremur, 28 octombrie – 5.6 grade! (Replica de 3,6 grade)
Liviu Dragnea, născut pe 28 octombrie, 56 de ani! (Condamnare de 3,6 ani)

 

Ma gândesc la săracul băieţelul ăla de la Cotroceni, operat la umărul stâng, cum l-a cutremurat si l-a trezit din somnul proverbial. Acum stă pe marginea patului si se gândeşte dacă nu o fi vreun semn să deschidă gura mai des. Şi să-si îmbrace geaca roşie. Că doar nu o fi întâmplător că l-a trezit exact de ziua lui Dragnea.

— Cel mai bine ar fi sfârșitul lumii să vie noaptea de sâmbătă spre duminică când aproape toț românii ie beț și nu moare cu burțile goale.
— Duminica spre luni, că sâmbătă mai fac unii sex și e treji.

Ion Cristoiu: „De unde a avut Dragnea cutremur de ziua lui?”

Două babe în metrou, despre cutremur:
– A fost din cauză că s-au aliniat două planete. Au spus niște americani. Specialiști mari.
Nu mă pot abține și intervin
– Este adevărat. S-au aliniat exact deasupra județului Vrancea care, se știe, este leagănul lumii. Acolo a fost Grădina Raiului și Mărul lui Adam.
– Dar de unde știți asta cu Grădina Raiului?, mă întreabă una.
– A spus asta maestrul Gheorghe Zamfir, naistul.
– Păi, da. El știe ce spune. A umblat mult prin lume.

Un cutremur ca lumea e ăla care dărâmă Catedrala Mântuirii Neamului.

De-acum încolo vom primi mereu alerte seismice pe telefon: „Azi era să fie cutremur!”😱🤔

Te trezesc nişte zgâlţâituri în mijlocul nopţii. Până să te dumireşti ce se întâmplă, simţi că se prăbuşeşte lumea pe tine. Îţi pierzi cunoştinţa. În cele din urmă, îţi revii în simţuri. Nu ştii cât timp a trecut, nu îţi mai aminteşti ce s-a întâmplat. Ştii doar că te dor toate, simţi că te sufoci, e un aer înecăcios de praf şi pe piept parcă te apasă o maşină.
Încerci să te mişti, îţi dai seama că eşti prins sub moloz. Simţi cum pune claustrofobia stăpânire pe tine, te apucă disperarea, te gândeşti că o să mori. Îţi vin în minte toate lucrurile pe care ai fi vrut să le faci şi ai tot procrastinat, cei iubiţi care vor suferi în urma ta, prietenii de la care nu ai apucat să îţi iei rămas bun. Începi să plângi.
Undeva în apropierea ta începe să licăre telefonul care e tot timpul lângă tine şi când dormi. Ai şi uitat de el! Încerci să ajungi la el, nu poţi. Mai încerci odată. Nici acum. E un efort supraomenesc dar în cele din urmă reuşeşti. Izbândă. Te uiţi la ecran:
E Raed Arafat cu un mesaj prin sistemul RO-ALERT anunţându-te că a avut loc un cutremur.

 

În încheiere, voi copia postarea d-lui Dragoş Oltean (este vizibilă doar pentru prieteni):

Fuse si cutremurul. Dar in clipele de cumpana iti trece prin fata ochilor intreaga viata. Asa ca apar si intrebarile.

De ce sa ma fac popa si nu medic ???
Voi fi imbracat toata periada jobului in negru. Culoarea mortii si a iadului. Sau alb? Culoarea luminii si sperantei.
Ce sa alegi in Romania???
Asa ca mai jos vom avea un tabel. Cu pro si contra fiecarui job.

• Medicii fac cea mai lungă şi cea mai grea facultate, trebuie să se perfecţioneze tot timpul, să fie în pas cu descoperirile meseriei;
• Popii fac o facultate de 3 ani, dar pot profesa şi cu seminarul teologic;

• Medicii trebuie să înveţe tot pe dinafară şi mai trebuie să îşi mai şi pună la contribuţie imaginaţia ca să poată promova;
• Popii după ce au învăţat în şcolile lor, nimic nu se mai schimbă, Biblia nu se mai modifică, Dumnezeu nu schimbă legile în timpul mersului, ceea ce a spus a spus, nu vine nimeni să spună că a mai spus Dumnezeu ceva în plus, nu se schimbă “instrumentarul”. Popii când ţin slujba citesc din Biblie, nu îi învinuieşte nimeni că nu o ştiu pe dinafară;

• Medicii dacă cer un ban de la pacient sunt ridicaţi de procuratură;
• Popii pot cere bani la cutia mitei, fără să fie învinuiţi de luare de milă, nimeni nu le verifică cutia, fac ce vor cu banii atâta timp cât nu dau socoteală nimănui, fiscul nu are dreptul să verifice aceste fonduri. Nimeni nu le ia dreptul de a profesa, decât biserica, dacă încalcă perceptele ei, nu pe ale societăţii;

• Medicii când greşesc diagnosticul sau operaţia, medicamentaţia, sunt învinuiţi de malpraxis şi îşi pot pierde dreptul de a profesa. Orice judecător îi poate lăsa muritori de foame;
• Nimeni nu a învinuit un popă de mai praxis pentru că a greşit cântarea sau a încurcat psalmii, pentru că nimeni nu ştie ce trebuie să facă sau să spună popa. Nu a venit nimeni să spună că Popa la trimis la Dracu în loc să îi faciliteze întâlnirea cu Dumnezeu şi chiar dacă ar face-o nu l-ar crede nimeni, sau ar fi tot el învinuit. Toată lumea crede fără să verifice ceea ce face sau ce spune popa;

• Medicii sunt plătiţi prost;
• Popii sunt plătiţi şi de stat şi de propria biserică şi de enoriaşi pentru aceeaşi muncă, de cele mai multe ori de calitate îndoielnică;

• Spitalele sunt desfiinţate;
• Cu fiecare zi apar din ce în ce mai multe biserici, se modernizează, se dotează, se construieşte o catedrală care nu va salva viaţa nimănui, nu va trata bolnavii, nu va fi dotată cu săli de operaţie, va conţine tehnică şi obiecte care nici nu vor salva vieţi nici nu îl vor aduce pe Dumnezeu mai aproape de noi, dimpotrivă;

• Se desfiinţează fabricile de medicamente, medicii trebuie să prescrie ceea ce le impun contractele cu industria farmaceutică, de cele mai multe ori preţurile şi efectele acestora omoară omul şi tot medicul e învinuit;
• Nimeni nu a desfiinţat fabricile de lumânări, acestea se fac în mănăstiri, de cele mai multe ori reciclate din lumânările care sunt stinse imediat ce pleacă cei ce le-au aprins pentru sufletul celor vii sau celor morţi, ceea ce este echivalent cu desfacerea unui bolnav de la masca de oxygen, dar DNA nu se sesizează. Pădurile de brazi nu au stopat producţia de tămâie.

• Medicii sunt goniţi din ţară nimeni nu le apără drepturile;
• Nimeni nu îndrăzneşte să le spună popilor să plece din ţară dacă nu le convine biserica sau salariul, dimpotrivă, toţi îi cheamă lângă ei, deşi nu fac nimic. Niciun popă nu a făcut dovada legăturii sale cu Dumnezeu, ba mai mult, tot ei sunt cei care ne spun că trebuie să îl găsim pe Domnul în noi. Atunci la ce ne mai trebuie popii?

• Salariile le sunt impozitate, cu cât au salariul mai mare cu atât Ii se ia mai mult din el şi tot la un salariu de mizerie ajung;
• Nimeni nu se leagă de averile mănăstireşti, dimpotrivă sunt completate şi reîntregite, nimeni nu a verificat până acuma cum şi-au cumpărat maşinile şi şi-au ridicat casele, salariile nu le sunt impozitate, nu dau socoteală nimănui decât celor care i-au pus în fucnţie şi cărora le duc .. “cutia milei”;

• Oamenii deşi sunt salvaţi de doctor, sunt înjuraţi după ce şi-au făcut datoria, fie că au salvat o viaţă, fie că au pierdut-o.
• Toţi se roagă în faţa popilor, orice ar face, bine sau rău, nu se leagă nimeni de viaţa lor, “este păcat” să gândeşti rău sau să învinuieşti de ceva o faţă bisericească, deşi mânâncă la fel ca noi, chiar mai bine, beau la fel ca noi, chiar mai mult, păcătuiesc la fel ca noi, chiar mai abitir şi cu mai mult sârg;

• Medicii cu cât îmbătrânesc mai mult cu atât sunt mai dispreţuiţi şi îşi pierd clientela, nu mai pot opera, nu mai sunt căutaţi;
• Popii cu cât sunt mai bătrâni şi mai albiţi cu atât sunt mai preţuiţi şi mai căutaţi deşi nu au dovedit nimic în plus faţă de anii ieşirii de pe băncile şcolii, în afară de abilitatea de a pretinde că împărtăşesc voia Domnului;

• Medicii se supun legilor şi toanelor politicienilor, cariera şi viaţa lor este nesigură;
• Nimeni nu se amestecă în viaţa, regulile, legile, predicile popilor, nimeni nu le schimbă Biblia sau regulamentele de ordine interioară, nu îşi pierd niciodată drepturile dimpotrivă, acestea sporesc. Nici comuniştii nu le-au luat drepturile, doar le-au controlat după ce aceştia şi-au plecat fruntea în faţa puterii pământene. Aşa au făcut de fiecare dată pentru a-I păstra drepturile şi privilegiile;

• Nimeni nu are nevoie de medici, decât atunci când e la pat, nu sunt invitaţi nicăieri, lumea se fereşte şi să vorbească despre ei, de frică să nu cobească, oamenii nu se duc la medic decât când nu mai au nici o scăpare, de cele mai multe ori prea tâîrziu. Nimeni nu le pupă mâna deşi mâna lor a salvat o viaţă;
• Nu se desfăşoară nici o activitate sau ceremonie importantă fără să fie invitaţi preoţii să “sfinţească”, patriarhul este invitat la toate marile evenimente şi toţi îi pupă mâna deşi nu face nimic cu ea, decât se scarpină;

• Ca să poată fi recunoscut ca valoare, un medic trebuie să probeze toată viaţa priceperile şi competenţele sale în domeniu, şi culmea, uneori o singură greşeală îl poate costa libertatea, viaţa sau cariera;
• Nimeni nu poate dovedi priceperea sau legătura unui popă cu Dumnezeu, toţi pretind că au legătura cu el dar nici unul nu a dovedit-o;

• Dacă ia foc un spital din cauza instalaţiei electrice învechite şi proaste, se face anchetă, managerul spitalui este anchetat şi judecat pentru neglijenţă şi distrugeri;
• Dacă ia foc o biserică pentru că s-a îmbătat popa şi a lăsat lumânările aprinse în biserică, se dă vina pe paracliser sau se spune că aşa a fost voinţa Domnului, toată lumea se închină şi se construieşte pe loc altă biserică mai mare şi mai bine dotată, ca să nu stea enoriaşii fără “ajutorul lui Dumnezeu” părintele este căinat şi ajutat să nu îşi piardă locul de muncă;

• Nu toate localităţile au dispensare sau spitale sau măcar câte un medic;
• În fiecare spital există un popă plătit de stat, de BOR şi de spital pentru aceeaşi treabă;

• Medicii depun un jurământ de credinţă faţă de OM, cel pe care îl slujesc şi căruia i se dedică, acesta este obiectul activităţii lor, cel pe care jură să îl salveze;
• Popii depun jurământ de credinţă faţă de biserică, faţă de conducerea BOR, nu faţă de OMUL al cărui suflet trebuie să îl salveze

În loc de concluzie:
Mai miră pe cineva că:
1. Sunt 56.000 de preoti si 48.000 de medici in Romania. Fiecare preot are biserica lui, rar găseşti câte doi la o biserică, medicii se înghesuie câte 10 într-un cabinet şi sunt fericiţi cei care îşi găsesc loc.
2. Se ridică 200 lăcaşe de cult pe an, şi nici un spital;
3. Numărul bisericilor a crescut cu peste 4.000 în 20 de ani în timp ce numărul paturilor din spitale în aceeaşi perioadă s-a înjumătăţit;
4. Din 2000 până în 2009 de exemplu, a dispărut câte un spital pe an;
5. Avem 18.000 de biserici şi doar 368 de spitale;
6. Românii au de două ori mai multe biserici decât şcoli şi spitale, potrivit unui studiu APADOR Elveţia şi Fundaţiei Solidaritatea pentru Libertatea de Conştiinţă.

Având aceste perspective, ce spuneţi, câţi din absolvenţii de valoare de liceu vor alege medicina în România şi câţi vor îmbraţişa “credinţa” ? Către ce ne îndreptăm, ce se urmăreşte, vindecarea societăţii sau îngroparea României? Dacă preoţii îl slujesc pe dumnezeu şi ne îndreaptă toată viaţa spre lumina cunoaşterii dumnezeieşti şi a fericirii credinţei, de ce culoarea veşmintelor lor este neagră, nu cumva înmormântarea este obiectivul fundamental al activităţii lor?
ATUNCI AR TREBUI CA ŞI MINIŞTRII ŞI PARLAMENTARII SĂ POARTE ACELEAŞI VEŞMINTE, PENTRU CĂ DESFĂŞOARĂ ACELEAŞI ACTIVITĂŢI. NE TĂMĂIAZĂ LA FIECARE 4 ANI, NE PROMIT LAPTE ŞI MIERE LA ALEGERI, NE PREDICĂ NORME ŞI LEGI VALABILE NUMAI PENTRU NOI, EI AU LEGILE LOR SPECIALE ŞI PRIVILEGII, DAR PÂNĂ LA URMĂ NE DUC ÎN ACELAŞI LOC: ÎN MORMÂNT.

PS: A auzit cineva de un preot pedepsit conform paragrafului citat în introducerea articolului, pentru că a jurat strâmb în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor?

Concluzie: vreau sa ma fac evreu




Un articol interesant:
”Cutremur în orașul vulnerabil”

 

Fotografia postată de Nicolae Coman.




Paginile blogului nicolae-coman.ro

Nou! Dicţionare ilustrative în: engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă, portugheză, olandeză, suedeză, latină.

Pagina principalăRegele Mihai și mizeria clasei politice contemporaneIstorie universalăStatul paralel regalRămas bun, Majestate!Retrospectiva anului 2017CuriozităţiCălătorie până în anul 2050Cele mai rapide trenuri din 2017Eminescu şi ştiinţaNicolae Ceaușescu – dictator sau patriot?”Sabaton” – o lecție de istorie în stil power metalŞapte secole de la moartea lui Mircea cel BătrânStatistici FacebookUn secol de la moartea lui Gustav KlimtJoseph Fourier și efectul de serăIon Creangă – reformator didactic și religiosNoi suntem urmași ai RomeiMedicină și șarlatanie100 de ani de la moartea lui DelavranceaUn secol de la moartea lui CoșbucTrei secole de la naşterea Mariei Gaetana AgnesiFormaţia “Scorpions” sau arta efemeruluiZiua copiilor şi tumbele acestora în faţa politicienilor2 iunie – Ziua Națională a ItalieiSuedia, ţara politicienilor fără privilegii4 Iulie – Ziua Statelor Unite ale AmericiiDespre numere trapezoidaleTransilvania – o mică Europă dincolo de CarpațiPulanul poPULIst al PSD-uluiCeauşescu – floarea cu care nu se face Primăvara de la Praga?Firea vs. Dragnea sau ”Războiul celor două roze PSD”Referendumul Lăcustelor Negre şi al Ciumei RoşiiEşecul referendumului pentru familia tradiţională145 de ani de la naşterea lui Gheorghe ŢiţeicaViitor de aur ţara noastră areIliescu – coşmarul repetat al istorieiCum nu poți lua Nobelul fiind femeieCum aţi petrecut de cutremur?Sex şi agonie (arta lui Schiele)Apollinaire – sunetul cuvintelor ce nu pot fi rostiteCentenarul unei țări triste, dar pline de humorUnde se duc banii noştri, când se duc?Discursul lui Dragnea sau Apogeul maşinii politice manipulatoare22 Decembrie sau Fals eseu despre libertateDe ce nu pot fi mai bun?Monarhie vs. BolşevismRetrospectiva anului 2018Civilizaţie vs. ţopârlănieFreamătul eminescian al bastoanelor de cauciucZiua UNIRII sau Ziua URINII?Unica soluţie este… evoluţieInternetul care nu dă de pomanăAutoCADScufundarea navei PSDValenţele universale ale arteiSă fie lumină!Cel care a creat o nouă lumeCiuma Neagră ortodoxăPSD – ascensiunea şi decăderea unui mitNu vă lăsaţi manipulaţi!Ce treabă are Papa cu România? – Dar ce treabă are ortodoxia cu România?Harta culturală a lumiiFals eseu despre prostieCând sataniştii vor spitale, nu catedrale23 august sau Jocul Marilor PuteriLingvistică pesedistă sau „O nouă spârcâială a Diareei Roşii”NecredincioasaNe-am săturat!!!Evanghelia după BulaiDe ce (nu) poţi face sex la serviciu?Veniţi de luaţi coronavirus!Fetişul linguriţei de împărtăşanieDivide et imperaNebunia (dez)organizată a religieiMisoginism contemporanMegaproiecte ale anului 2021