Eminescu şi ştiinţa

Cred că una dintre marile valori ale creaţiei eminesciene este modul în care poetul încearcă să pătrundă adâncurile secrete ale Universului.
Filozofia sa, unică şi nici astăzi înţeleasă, este dublată de un profund şi temeinic studiu ştiinţific, lucru care astăzi este trecut cu vederea.

Toată viaţa mă vor obseda versurile:

<<Porni luceafărul. Creșteau
În cer a lui aripe,
Și căi de mii de ani treceau
În tot atâtea clipe.

Un cer de stele dedesubt,
Deasupra-i cer de stele –
Părea un fulger nentrerupt
Rătăcitor prin ele.

Și din a chaosului văi,
Jur împrejur de sine,
Vedea, ca-n ziua cea de-ntâi,
Cum izvorau lumine;>>

Oare Eminescu a avut intuiţia Teoriei Relativităţii?
Aceasta nu a fost înţeleasă nici pe vremea lui Einstein, care a primit Premiul Nobel, dar NU pentru această teorie, ci pentru descoperirea efectului fotoelectric.

Eminescu a fost student la Viena în perioada 1869 – 1872.
În acea epocă, în Europa occidentală începuse deja revoluţia industrială.
Bazate pe invenţiile lui Newcomen, Papin şi Watt, locomotivele lui George Stephenson au demonstrat supremaţia faţă de diligenţe şi poştalioane. De asemenea, se descoperiseră: tehnica fotografică, telegraful fără fir, dinamita şi multe altele.
Germenii întrebărilor privind misterele Universului încolţiseră în mintea umană.
Viena imperială din acea epocă absorbea dar şi iradia întreaga ştiinţă şi cultură europeană.
Nu se poate ca Eminescu să nu fi fost la curent cu cercetările şi scrierile lui Faraday, Maxwell şi Hertz (care aveau să conducă la stabilirea vitezei luminii), lui Riemann (privind spaţiile n-dimensionale) sau cercetările privind gravitaţia ale maghiarului Loránd Eötvös, care au culminat cu celebrul său experiment (Experimentul Eötvös) care confirma echivalenţa dintre masa inerţială şi masa gravitaţională.

Acest lucru este vizibil în manuscrisele sale.
Este interesant faptul că utiliza un mod de expresie poetic pentru a exprima idei ştiinţifice:
<<…dacă ne închipuim aşadar o asemenea masă (de gaz – n.n) răspîndită în
spaţiul liber al Universului, unde nici o putere străină ne se exercită asupra ei,
atunci moleculele s-ar risipi dintre stele în toate direcţiile în infinit. Dar
mişcarea ar fi din ce în ce mai lentă: ea ar scădea în proporţiune inversă cu
volumul pe care l-ar ocupa si volumul acesta fiind infinit si mişcarea ar deveni
infinit de slabă- NIMICA>>
unde se vede că poetul stăpânea foarte bine conceptele teoriei cinetico-moleculare pe care Boltzmann abia o schiţase cu câţiva ani înainte.

În final, ca să contrazic ideile celor care susţin că Eminescu a fost un poet al deprimării, neputinţei şi pesimismului, ajung la concluzia că de fapt marele poet a fost un exponent al cunoaşterii, al mesajului că omul poate schimba lumea, mai ales dacă voinţa este dublată de o cunoaştere temeinică.
Da, lumea poate fi schimbată, imperiile, dictaturile şi regimurile totalitariste care au înnegrit paginile istoriei, toate sunt vremelnice.
Iar deasupra tuturor trebuie să triumfe Arta, nu retrasă în turnul de fildeş al nepăsării autosuficiente, ci adânc ancorată în realitate:

<<Sfărmaţi tot ce aţâţă inima lor bolnavă,
Sfărmaţi palate, temple, ce crimele ascund,
Zvârliţi statui de tirani în foc, să curgă lavă,
Să spele de pe pietre până şi urma sclavă
Celor ce le urmează pân’ la al lumii fund!

Sfărmaţi tot ce arată mândrie şi avere,
O! dezbrăcaţi viaţa de haina-i de granit,
De purpură, de aur, de lacrimi, de urât –
Să fie un vis numai, să fie o părere,
Ce făr’ de patimi trece în timpul nesfârşit.

Zidiţi din dărmăture gigantici piramide
Ca un memento mori pe al istoriei plan;
Aceasta este arta ce sufletu-ţi deschide
Naintea veciniciei, nu corpul gol ce râde
Cu mutra de vândută, cu ochi vil şi viclean.>>

 


Paginile blogului nicolae-coman.ro: