Necredincioasa

Câteva citate din cartea „Necredincioasa” a lui Ayaan Hirsi Ali:

 

„În Somalia, ca în multe alte țări din Africa și din Orientul Mijlociu, fetițele sunt purificate prin tăierea organelor genitale. Nu există o alte modalitate de a descrie această procedură care, în mod normal, are loc în jurul vîrstei de cinci ani. După ce clitorisul și labiile interne sunt îndepărtate sau, în cele mai compătimitoare zone, doar crestate sau străpunse, toată zona este apoi cusută, astfel încît o bucată groasă de țesut alcătuiește o centură de castitate formată chiar din pielea cicatrizată a fetei. I se lasă cu grijă o mică gaură care să permită un jet mic de urină. Doar o forță puternică poate să lărgească țesutul cicatrizat pentru sex. Mutilarea genetică a femeii precedă Islamul. Nu toți musulmanii fac asta, iar cei cîțiva care nu o fac nu sunt islamiști. Dar în Somalia, unde realmente toate fetele sunt excizate, obiceiul este deseori invocat în numele Islamului. Se spune că fetele necircumcise vor fi posedate de diavol, vor cădea pradă viciilor și pierzaniei și vor ajunge prostituate. Mai-marii religiei islamice niciodată nu descurajează această practică: ea asigură puritatea fetei, spun ei. Multe fete mor în timpul sau ulterior exciziei, din cauza infecțiilor. Alte complicații provoacă durere enormă, care durează mai mult sau mai puțin toată viața. Tatăl meu era un om modern și considera această practică barbară. El a insistat mereu ca fetele lui să nu fie tăiate. Nu la mult timp după (…) bunica a considerat că a venit timpul ca și noi să suportăm demnitatea necesară și adecvată a purificării. Tata era la închisoare, iar mama era departe perioade mari de timp, așa că bunica se asigura că vechile tradiții sunt respectate după vechile norme. Nu eram îngrozită, doar curioasă. Habar nu aveam ce avea să se întîmple. (…) De îndată ce kintirul acesta lung (clitorisul) îți va fi scos, tu și sora ta veți fi pure. După cuvintele și gesturile bunicii, am crezut că acest kintir hidos, clitorisul meu, ar putea crește într-o zi atît de lung, încît mi-ar atîrna între picioare. M-a apucat și mi-a imobilizat partea superioară a corpului. Alte două femei îmi țineau picioarele desfăcute. Bărbatul a ridicat o pereche de foarfeci. Cu cealaltă mînă, m-a apucat de locul dintre picioare și a început să mă ciupească, așa cum mulge bunica o capră. Uite-l, acolo e clitorisul, a zis una dintre femei. Apoi a coborît foarfecile între picioarele mele și mi-a tăiat labiile interioare și clitorisul. Am auzit așa cum taie un măcelar grăsimea de pe o bucată de carne. O durere sfredelitoare, de nedescris, m-a săgetat între picioare și am urlat. Apoi au urmat: coaserea cu acul lung, bont și neîndemînatic, care îmi străpunge labiile exterioare ce sîngerau, protestele pline de angoasă și cuvintele de încurajare ale bunicii. (…) Probabil că eu am adormit, căci în ziua aceea nu era cu mult mai tîrziu cînd mi-am dat seama că mi se legaseră picioarele, ca să mă împiedice să mă mișc și să facilitez formarea unei cicatrice. Era întuneric și vezica îmi exploda, dar mă durea prea tare ca să pot urina. Durerea aceea ascuțită era tot acolo, iar picioarele îmi erau pline de sînge. Transpiram și tremuram. Abia a doua zi, bunica a reușit să mă convingă să urinez, măcar puțin. Dar totul mă durea. Și cînd stăteam nemișcată durerea zvîcnea îngrozitor, dar cînd am urinat, străfulgerarea durerii a fost la fel de ascuțită ca atunci cînd m-a tăiat. Ne-au trebuit două săptămîni să ne revenim. (…) Haweya nu a mai fost niciodată ca înainte. A zăcut de febră timp de cîteva săptămîni și a slăbit foarte mult. Avea coșmaruri groaznice, iar în timpul zilei a început să se teamă să rămînă singură. Surioara mea care altădată era veselă și jucăușă era acum schimbată. Uneori, nu făcea decît să se holbeze absent în gol. Toți am început să facem în pat după circumcizie.”

 

„Sahra îi spunea surorii mele cît de groaznic e să fii căsătorită. Zicea că soțul ei, Abdallah, era respingător. I-a spus cum a fost cînd a încercat prima dată să o penetreze, după ce s-au căsătorit: tot împingea, încercînd să-i rupă cicatricea dintre picioare și cît de mult a durut-o. Zicea că Abdallah a vrut să o taie cu un cuțit, pentru că era cusută atît de tare încît nu îi încăpea penisul. Îi descria scena cu el ținînd cuțitul în mînă în timp ce ea țipa și îl implora să n-o facă și bănuiesc că i s-a făcut milă de bietul copil de paisprezece ani, pentru că a fost de acord să o ducă la spital să fie tăiată. Nunta Sahrei nu s-a terminat cu o petrecere: cearșafurile nu au fost pătate pentru a fi arătate în aplauzele și uralele invitaților la nuntă. Nu a existat decît un murmur de dezamăgire și îndoială, suspiciune legată de virginitatea Sahrei și comentarii la adresa soțului ei înainte de a fi dusă la spital în vederea pregătirii pentru Abdallah în noaptea următoare. ”

 

„Într-o dimineață, cînd am plecat să aduc apă, am auzit că o femeie fusese atacată noaptea. Venise singură și era dintr-un subclan mic, nu avea pe nimeni să o protejeze. Soldații kenyeni o scoseseră din coliba ei noaptea și o violaseră. M-am dus să o văd în zdrențele ei insuficiente: era toată numai răni. Avea fața umflată și acoperită de sînge uscat, hainele îi erau rupte și avea semne peste tot pe picioare. Tremura în neștire. Am atins-o pe mînă și am întrebat dacă o pot ajuta cu ceva, dar nu a spus nimic. Tot ce putea să spună era Ya Allah, Ya Allah, Allah, ai gijă de mine. M-am dus să-i duc mai multă apă, iar cei din jurul meu îmi șopteau: Nu trebuie să fii văzută cu femeia aceea, e impură. Oamenii vor spune că și tu ești la fel. Tot ce vedeam eu era o ființă umană ce fusese abuzată, care era gata să moară, dar pentru ei era o paria. Era groaznic. Toți din tabăra aceea își spuneau musulmani și, cu toate acestea, nimeni nu le ajuta pe aceste femei în numele lui Allah. Toți se rugau, dar nimeni nu arăta compasiune.”

 

„Într-o zi, o fată din Somalia m-a rugat să merg cu ea la spital, trebuia să i se facă un examen ginecologic. Doctorul mi-a cerut să-i explic acestei fete că va trebui să se dezbrace ca el să se poată uita la uterul ei cu un instrument lung și argintiu. Ea mi-a spus: o să o fac, dar nu cred că va putea să îmi vadă uterul. Înțelesesem totul: fusese cusută pînă rămăsese doar cu o cicatrice. Am încercat să-i spun doctorului, dar el mi-a zis: fă cum îți spun. Dar cînd ea s-a urcat pe masă, iar el s-a uitat între picioarele ei, s-a retras șocat și a înjurat. Apoi și-a scos mînușile furios, fiindcă nu putea să introducă niciun instrument în interiorul ei. Fata aceasta nu mai avea aparat genital deloc, doar o porțiune de țesut cicatrizat. Asta se numea farooni, circumcizia atît de extremă, încît întreg aparatul genital al femeii era îndepărtat și transformat într-o bucată de piele neagră. Nu mai văzusem niciodată așa ceva – de obicei, majoritatea fetelor din clanul Isaq, din nord, erau astfel circumcise, dar știam despre ce era vorba. Totuși, doctorul a crezut că fusese arsă. Toată echipa medicală părea șocată și așa mi-am dat seama că aici, în Europa, nu se auzise de circumcizia femeilor.”

„Johanna ne învățase și alte lucruri importante: cum să ne adresăm oamenilor direct, fără să ne intimidăm și pierdem în detalii. Dacă nu aveai bani, trebuia să recunoști, apoi să te gîndești pe ce ai cheltuit prea mult. Nu exista nicio onoare, nicio rușine și niciun complex prealabil. Recunoșteai clar care e problema și îți învățai lecția. Ne învăța să fim sigure pe noi și să facem față problemelor cu demnitate. Toată viața mea o privisem pe mama cum oscilează și se preface că nu are probleme, sperînd că Allah le va face să dispară, pur și simplu, însă Johanna înfrunta problemele, spunea ce avea de spus, era clară și directă, în loc să evite lucrurile dificile.”

„Din orice unghi citeai aceste cărți ale istoriei occidentale, ele mă făceau să păcătuiesc. Chiar și istoria formării statelor europene mi-a pus la încercare credința în Allah. Separarea europeană a lumii lui Dumnezeu de stat era ea însăși haram (interzisă). Coranul spune că nu poate exista niciun guvern fără Dumnezeu. Coranul este cartea lui Allah, care conține legi despre cum se conduc afacerile pămîntești. În februarie 1995, au fost inundații mari în Olanda. Cînd somalezii se confruntă cu climă catastrofică, secetă sau inundații, se adună cu toții și se roagă. Dezastrele naturale sunt semne de la Dumnezeu menite să le arate oamenilor fărădelegile lor pe pămînt. Dar olandezii își învinuiau guvernul că nu a reușit să întrețină digurile în stare bună. Nu am văzut pe nimeni care să se roage. Era un paradox atît de ciudat! Societatea funcționa fără să se raporteze la Dumnezeu și funcționa perfect. Acest sistem de guvernare creat de om era mult mai stabil, mai pașnic, mai prosper și mai fericit decît sistemele presupus create de Dumnezeu pe care fusesem învățată să le respect.”

„Ceea ce mă preocupă și mă motivează cel mai mult este faptul că femeile din Islam sunt oprimate. Această oprimare a femeilor face ca femeile și bărbații musulmani să rămînă în urmă față de Occident. Creează o cultură care generează și mai multă înapoiere, cu fiecare generație. Ar fi mai bine pentru toată lumea, pentru musulmani mai presus de toate, dacă această situație ar putea fi schimbată. Cînd oamenii spun că valorile Islamului sunt compasiunea, toleranța și libertatea, eu privesc realitatea, mă uit la culturile și guvernele reale și văd că, pur și simplu, nu e așa. Oamenii din Occident cred genul ăsta de lucruri pentru că ei au fost învățați să nu examineze culturile și religiile minorităților prea critic, de teamă să nu fie considerați rasiști, și sunt fascinați că eu nu mă tem să fac asta.”

 

Cartea o puteţi găsi în întregime aici sau aici.

 




Paginile blogului nicolae-coman.ro

Nou! Dicţionare ilustrative în: engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă, portugheză, olandeză, suedeză, latină.

Pagina principalăRegele Mihai și mizeria clasei politice contemporaneIstorie universalăStatul paralel regalRămas bun, Majestate!Retrospectiva anului 2017CuriozităţiCălătorie până în anul 2050Cele mai rapide trenuri din 2017Eminescu şi ştiinţaNicolae Ceaușescu – dictator sau patriot?”Sabaton” – o lecție de istorie în stil power metalŞapte secole de la moartea lui Mircea cel BătrânStatistici FacebookUn secol de la moartea lui Gustav KlimtJoseph Fourier și efectul de serăIon Creangă – reformator didactic și religiosNoi suntem urmași ai RomeiMedicină și șarlatanie100 de ani de la moartea lui DelavranceaUn secol de la moartea lui CoșbucTrei secole de la naşterea Mariei Gaetana AgnesiFormaţia „Scorpions” sau arta efemeruluiZiua copiilor şi tumbele acestora în faţa politicienilor2 iunie – Ziua Națională a ItalieiSuedia, ţara politicienilor fără privilegii4 Iulie – Ziua Statelor Unite ale AmericiiDespre numere trapezoidaleTransilvania – o mică Europă dincolo de CarpațiPulanul poPULIst al PSD-uluiCeauşescu – floarea cu care nu se face Primăvara de la Praga?Firea vs. Dragnea sau ”Războiul celor două roze PSD”Referendumul Lăcustelor Negre şi al Ciumei RoşiiEşecul referendumului pentru familia tradiţională145 de ani de la naşterea lui Gheorghe ŢiţeicaViitor de aur ţara noastră areIliescu – coşmarul repetat al istorieiCum nu poți lua Nobelul fiind femeieCum aţi petrecut de cutremur?Sex şi agonie (arta lui Schiele)Apollinaire – sunetul cuvintelor ce nu pot fi rostiteCentenarul unei țări triste, dar pline de humorUnde se duc banii noştri, când se duc?Discursul lui Dragnea sau Apogeul maşinii politice manipulatoare22 Decembrie sau Fals eseu despre libertateDe ce nu pot fi mai bun?Monarhie vs. BolşevismRetrospectiva anului 2018Civilizaţie vs. ţopârlănieFreamătul eminescian al bastoanelor de cauciucZiua UNIRII sau Ziua URINII?Unica soluţie este… evoluţieInternetul care nu dă de pomanăAutoCADScufundarea navei PSDValenţele universale ale arteiSă fie lumină!Cel care a creat o nouă lumeCiuma Neagră ortodoxăPSD – ascensiunea şi decăderea unui mitNu vă lăsaţi manipulaţi!Ce treabă are Papa cu România? – Dar ce treabă are ortodoxia cu România?Harta culturală a lumiiFals eseu despre prostieCând sataniştii vor spitale, nu catedrale23 august sau Jocul Marilor PuteriLingvistică pesedistă sau „O nouă spârcâială a Diareei Roşii”Necredincioasa