”Referendumul de modificare a articolului 48 din Constituția României” poate fi perceput ca o luptă între forţele pro-orientale şi cele pro-occidentale ale României.
Motive pentru care a eşuat
47 de milioane de euro (conform articolului ”S-a AFLAT ACUM! Cât COSTĂ cu ADEVĂRAT REFERENDUMUL pentru FAMILIE”, suma este de 163,712 milioane de lei) au fost investiţi pentru un eşec.
Motive pentru care a eşuat referendumul :
➤ Întrebarea a fost neclară, iar Dăncilă&Dragnea au refuzat să dea vreo ordonanţă de urgenţă prin care să precizeze scopul clar al referendumului.
➤ Faptul că Dragnea s-a lipit de referendum a creat efect invers. Tot capitalul negativ s-a transferat către Coaliţia pentru Familie şi Biserica Ortodoxă Română (BOR).
➤ PSD, aflat în cădere liberă în sondaje, nu a mobilizat nici propriul electorat.
➤ Supraestimarea influenţei BOR şi a preoţilor în societate.
➤ Poziţionarea pro-referendum a unor televiziuni cu jurnalişti şi invitaţi puţin credibili în faţa cetăţenilor, în frunte cu TVR, Antena 3 şi RTV.
➤ Problemele reale din societatea românească: pesta porcină, spitale mizere, şcoli de secol XIX, în faţa cărora cei de la putere au considerat că altceva este mai important.
➤ Folosirea de către ierarhii BOR şi vectorii de opinie a unor mesaje exagerate, mult prea radicale: ”homosexualii vă fură copiii”, ”urmează căsătorii cu animale” (rostit de Claudiu Manda, vezi aici: ”Claudiu Manda, senator PSD, pe Facebook: „Canada a legalizat relațiile sexuale între oameni și animale”” şi dezminţit aici: ”Ambasada Canadei desființează o minciună: Căsătoria între animale şi oameni este ilegală în Canada”).
➤ Mesajele îndreptate împotriva Europei Occidentale, prezentată ca ”Sodoma şi Gomora” de o propagandă complet deplasată.
➤ Supra evaluarea temei LGBT în societatea românească, spre deosebire de oraşe ca: Amsterdam, Berlin, Barcelona şi San Francisco, considerate cele patru oraşe-fanion ale comunităţii LGBT din lume.
➤ Supralicitarea urii din societatea românească.
➤ Afişarea făţişă a ierarhilor bisericilor cu politicieni a creat indignare, vezi videoclipurile: ”Liviu Dragnea primeşte Ordinul Sfinţii Martiri Brancoveni” şi ”Preafericitul Daniel și Preamilostiva Gabriela”.
➤ Lipsa de credibilitate a liderilor politici care s-au pronunţat pentru familia tradiţională: faptul că Dragnea a divorţat şi are o iubită mai tânără cu 32 de ani, faptul că nu şi-a invitat la nunta propriului copil pe mama acestuia, fosta sa soţie, faptul că celălalt lider al coaliţiei, Tăriceanu, este căsătorit pentru a cincea oară.
Perdanţi
➤ Coaliţia pentru Familia Tradiţională (sprijinită de asociaţii dubioase, vezi ”Cele mai dubioase asociații din România care sprijină Coaliția pentru Familie”), care a fost dinamitată de asocierea cu Dragnea şi PSD.
➤ Liviu Dragnea, care a dovedit că nu mai are influenţă decât într-o mică parte din electoratul care i-a votat partidul în 2016.
➤ PSD, care dovedeşte că nu mai are capacitatea de mobilizare, partid cu lideri şi mesaje puţin credibile în societatea românească.
➤ BOR, deoarece se dovedeşte o instituţie supraevaluată în societate şi a cărei influenţă este ridicolă faţă de ceea ce clamează.
➤ Antena 3, TVR, RTV, care s-au dovedit incapabile să influenţeze populaţia în momente decisive.
➤ În afară de PSD, PMP şi parţial PMP şi ALDE.
➤ Institutele de sondare, sociologii şi analiştii de casă ai PSD, care avansau o prezenţă de 66%, 50% şi 45%.
Câştigători
➤ USR, prin poziţionarea fermă anti-referendum.
➤ România care a dovedit că este profund pro-occidentală şi în pas cu valorile europene, un popor mai pro-occidental decât proprii săi lideri.
Întrebări
Legionari, comuniști, neocomuniști, BOR i-a servit pe toți, deși aceștia reprezentau regimuri criminale, iar astăzi clanuri mafiote. BOR a închis ochii la teroarea comunistă, dar i-a convenit când a devenit moștenitoarea bunurilor Bisericii Greco-Catolice în 1948, când aceasta a fost desființată. BOR a tăcut sau chiar a încurajat xenofobia și faptele odioase ale legionarilor, în rândul cărora se înrolaseră nu puțini preoți. Astăzi nu știm încă dacă BOR șantajează PSD-ul sau PSD-ul șantajează BOR, ori e o simbioză perfectă.
Și-a pus cineva întrebarea cum a reușit Dan Ilie Ciobotea (Patriarhul Daniel) să obțină permisiunea de a studia în Occident în anii `70, mai ales după defectarea generalului Pacepa? Acest lucru ar fi fost imposibil pentru un cleric obișnuit fără a fi cadru de Securitate și încă unul fidel Partidului…
BOR ar face bine sa se lupte ca sa rupă Biserica din Moldova de ruși. Nu se întrevede niciun demers în această direcţie, ceea ce arată cât de puternice sunt influențele rusești in BOR (vezi: ”Patriarhul Daniel, la întâlnirea cu Kiril al Rusiei: Biserica lui Hristos nu poate fi distrusă”).
Se pare că CpF vrea să devină partid (vezi: ”Primul semnal că CpF devine partid”). Nu cumva asta a fost intenţia de la bun început a acestei mişcări ce visează instaurarea unui califat ortodox? Cred că platforma-program a acestui partid va conţine:
➤ interzicerea educaţiei sexuale în şcoli,
➤ restrângerea accesului la contracepţie şi la fertilizarea in vitro,
➤ restrângerea accesului la avort.
Concluzii
➤ Este nevoie de o lege clară a separării Statului de Biserică.
➤ Este nevoie de o lege a parteneriatului civil.
➤ Este nevoie de o lege care să reglementeze activismul politic al bisericilor şi cultelor.
➤ Este nevoie de un cod electoral care să garanteze desfăşurarea scrutinelor dincolo de orice suspiciuni de fraudă.
➤ Musai Dragnea trebuie să meargă la puşcărie, vezi: ”Apelul lui Dragnea împotriva condamnării la închisoare a început cu o amânare”.