10. Carroballista.
Esenţa mecanismului balistei a fost creată de vechii greci, dar romanii au fost cei care l-au perfecţionat şi adaptat pentru scopuri militare.
Mai întâi a fost manoballista, care apoi a fost montată pe un car de luptă devenind carroballista, precursorul tunului, care era foarte eficace şi rapidă pentru acea epocă.
Fiecare legiune romană poseda 55 de astfel de carroballiste, care erau tractate de măgari sau catâri, pentru fiecare fiind necesari 10 soldaţi.
9. Pilum.
Acesta era un fel de lance lungă, utilizată în momentele de ofensivă ale legiunilor.
Forma aerodinamică îi permitea să pătrundă adânc în trupul vrăjmaşului şi astfel să genereze leziuni grave.
Dacă se înfigea în scutul inamicului, deoarece era greu de îndepărtat, acesta era nevoit să îl abandoneze şi să continue lupta fără scut.
8. Plumbata.
Această armă a început să fie utilizată abia prin secolul al IV-lea e.n. şi era un fel de săgeată scurtă cu o parte plumbuită, ceea ce îi conferea o putere de impact deosebită, mai ales pentru trupele de infanterie, care cu ajutorul acestora se puteau angaja în luptă înaintea confruntării corp la corp.
7. Testudo
“Ţestoasa” este un mod de dispunere a formaţiei militare în care scuturile erau dispuse ca în imagine, rezultând ceva care aminteşte de un blindat şi astfel soldaţii puteau rezista oricărui atac al inamicului.
6. Onager.
Un fel de carroballista, dar care putea putea proiecta pietre mai mari şi deci afecta fortificaţiile.
Putea utiliza şi încărcături cu amestecuri incandescente şi incendiare.
Numele aminteşte de măgarul sălbatic, cunoscut pentru lovitura sa în spate cu piciorul.
5. Castrum
Numele latin pentru “construcţie” sau pentru un teren pe care era un campus militar.
Aceste castre puteau fi de diferite mărimi:
⬥ castra stativa, adică permanent, staţionar
⬥ castra aestiva, adică de vară
⬥ castra hiberna, de iarnă
⬥ castra nautical, pentru bătăliile pe apă.
Un castrum era aparat prin turnuri şi ziduri fortificate.
Aceste “castra” permiteau Imperiului Roman să îşi menţină structura organizatorică şi să menţină controlul asupra teritoriului stăpânit, fără să interfereze cu manevrele militare.
4. Podul de pontoane.
Deşi nu romanii au fost inventatorii acestui tip de pasaj, ei au ajuns la excelenţă în arta utilizării acestei element de infrastructură militară, în special în vremea lui Iulius Cezar.
Barbarii de pe celălalt mal nu se aşteptau ca romanii să treacă mari curgeri de apă, cum ar fi Rinul şi astfel erau luaţi prin surprindere.
3. Corvus.
Înainte de a domina Mediterana, romanii au avut de-a face cu un adversar redutabil: Cartagina, cetate a cărei putere era conferită de o lungă tradiţie a comerţului maritim şi multiplele colonii.
Astfel, în timpul Primului Război Punic (264 – 241 î.e.n.), romanii au dus puternice lupte.
În bătălia de la Capul Ecnomus (considerată una dintre cele mai mari bătălii maritime din istorie), romanii au folosit o redutabilă armă navală numită ”corvus” (”cioară”, ”corb”).
Acest ”corvus” era un fel de pod pivotant, cu un capăt pe navă şi cu un vârf care putea fi împlântat în trupul navei inamice. Astfel, soldaţii romani treceau cu uşurinţă pe cealaltă navă şi putea lupta corp la corp.
2. Chirurgia militară.
Preluare din videoclipul
Top 10 CRAZIEST inventions of the Roman Army!